Auto

Dacia va fi vârful de lance pentru cucerirea pieţei africane. Uzina de la Mioveni va produce la capacitate maximă şi în următorii ani

Autor: Bogdan Alecu

28.09.2012, 00:09 3550

Mai mult, cele trei noi modele au fost prezentate alături de Lodgy, Dokker şi Dokker Van, lansate în prima parte a anului, astfel că Dacia s-a prezentat la Paris drept marca europeană cu cea mai tânără gamă, cel mai "vechi" model fiind SUV-ul Duster, lansat în 2010 la Geneva.

Standul Dacia a fost încă de la primele ore urmărit de presa franceză, canalul TF2 prezentând încă de la ora şase dimineaţa imagini cu modelele expuse, Dacia fiind cea de-a doua marcă prezentată după Peugeot.

"Prin lansarea a cinci noi modele într-un singur an am urmat strategia mărcii Dacia. Nu a fost nicio grabă. Mai mult, nu trebuie să uităm că cei de la concurenţă nu dorm, iar coreenii au o rapiditate foarte mare în a lansa noi modele", a spus Jean-Christophe Kugler, preşedintele Automobile Dacia. El a subliniat că pentru a lansa un nou model este nevoie de cinci ani.

În cadrul prezentării, Carlos Tavares, directorul operaţional al grupului Renault, a subliniat că odată cu lansarea noii generaţii a Sandero şi Logan, modelele Dacia sunt "smart buy" şi nu low-cost, acestea fiind echipate acum cu tehnologii moderne precum pilot automat sau sistem de navigaţie, echipări care nu se regăseau pe generaţia anterioară.

Ultima oară când Dacia a atras atât de multe priviri la Paris a fost în 2006, când jurnaliştii se călcau efectiv pe picioare pentru a vedea atunci Logan MCV, modelul ce avea să promoveze marca la nivel vest-european, mult înainte de a fi lansate Sandero sau Duster.

Renault a decis acum să reorganizeze regiunea Euromed din cadrul companiei, care cuprinde acum, pe lângă Europa de Est şi Africa de Nord-Vest, şi Africa Subsahariană şi Africa de Sud, din motive de "business".

"Dacia este foarte importantă pentru Renault şi nu a fost niciodată mai puternică. Din acest mofiv şi relansăm noul slogan «Stronger than ever». Cu ajutorul mărcii Dacia şi uzinei de la Tanger vom cuceri piaţa africană. Rolul noilor modele Duster, Sandero, Sandero Stepway şi Logan este de a fi vehicule de cucerire", a spus Jean-Christo­phe Kugler, directorul Renault pentru Euromed şi preşedinte al Automobile Dacia.

După ce anul acesta Renault a lansat în pro­ducţie Lodgy şi Dokker la Tanger, în ceea ce priveşte activitatea de la Mioveni una dintre cele mai importante noutăţi este lansarea în pro­ducţie a motorului H4 pe benzină de 0,9 litri şi 90 CP, care va fi produs în România atât pentru gama Dacia, cât şi pentru Renault Clio IV.

"Noul motor va fi produs într-o cadenţă anuală de 300.000 de unităţi într-o primă fază pentru a creşte ulterior la 450.000 de unităţi. În ceea ce priveşte cadenţa zilnică, acum deja producem 350 de motoare pe zi şi urmează să ajungem la 500 pe zi. Este pentru prima dată când în România este lansat un proiect de o asemenea importanţă. S-a ales România datorită nivelului înalt de profesionalism, dar şi calităţii producţiei de aici", a spus Jerome Olive, directorul Automobile Dacia.

Motorul supraalimentat TCe 90 produs la Mioveni este al doilea propulsor turbo produs în România, după ce în luna mai a acestui an Ford a demarat la Craiova producţia motorului de 1,0 litri EcoBoost de 100, respectiv 125 CP.

Odată cu lansarea noilor generaţii ale Sandero şi Logan, este posibil ca acestea să fie produse atât la Mioveni, cât şi la Tanger, în Maroc. Deja în Maroc sunt produse generaţiile actuale ale celor două modele, dar asamblate din colecţii CKD la uzina de la Casablanca.

"Strategia comercială a alianţei Renault-Nissan este de a avea capacitate industrială cât mai aproape de pieţele unde vindem. De aceea uzina de la Tanger este strategică deoarece acolo vom produce pentru Africa. În ceea ce priveşte uzina de la Mioveni nu putem spune ce modele vom lansa în producţie în anii următori, dar putem spune că uzina va merge la capacitate maximă în continuare", a subliniat Kugler.

În prezent numărul de modele produse la Mioveni a scăzut la patru, după ce Logan Van şi Pick-up au fost scoase din producţie în vara acestui an şi înlocuite de utilitara Dokker Van produsă în Maroc. În luna noiembrie a acestui an va fi scos din producţie şi Logan MCV, aceasta fiind înlocuită de Lodgy şi Dokker.

Odată cu noile generaţii, Dacia a venit şi cu o nouă strategie de preţ pentru Sandero. Dacă actuala generaţie are un preţ de pornire mai mic în Europa de Vest decât în România, noua generaţie este din start mai ieftină cu 600 de euro, pornind de la 6.990 de euro pe piaţa locală faţă de 7.600 de euro în Franţa. În ceea ce priveşte Sandero Stepway, preţul acestuia va porni în România de la 10.800 de euro, iar comenzile pentru cele două modele vor putea fi preluate de dealeri începând cu luna octombrie a acestui an.

Noul Logan, cel mai aşteptat model Dacia pe piaţa locală, va fi lansat abia spre finele acestui an. ZF a anunţat încă din primăvara acestui an că prima generaţie a Logan va ieşi din producţie la sfârşitul lui 2012, informaţie confirmată acum de oficialii Grupului Renault.

Standul Dacia a fost urmărit îndeaproape de către specialiştii auto prezenţi la Paris

Carlos Tavares, directorul operaţional al grupului Renault, a prezentat la Paris noul Sandero Stepway

Bogdan Alecu - Paris

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO