Bănci și Asigurări

România vrea să exporte programul Prima Casă în Republica Moldova

România vrea să exporte programul Prima Casă în...

Autor: Corina Zamfir

09.11.2017, 19:35 273

România vrea să exporte programul Prima Casă după modelul din ţara noastră în Republica Moldova, cu scopul de a acorda din partea statului moldovean un sprijin persoanelor care doresc să achiziţioneze o locuinţă, dar care nu dispun de garanţii suficiente şi nici nu se încadrează în condiţiile actuale de obţinere a unui credit ipotecar, potrivit unui comunicat de presă al guvernului de la Chişinău.

Gândit şi ca soluţie de reducere a migraţiei tinerilor, noul program  se adresează persoanelor cu vârsta de maxim 45 de ani ce accesează un credit pentru achiziţia de locuinţe cu o durată de 25 de ani. Prin adresabilitate şi mecanism, programul moldovean preia caracterul naţional şi social al modelului românesc, adaptând condiţiile de garantare la specificul local.

Demarat în cursul anului trecut, parteneriatul consultativ dintre Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) şi partenerii instituţionali din Republica Moldova, s-a materializat prin iniţierea semnării unui acord bilateral care să asigure bazele unui schimb de informaţii şi bune practici în interesul beneficiarilor din ambele ţări, atât persoane fizice cât şi persoane juridice.

“De-a lungul celor 16 ani de existenţă, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a dobândit experienţa necesară pentru a oferi astăzi un know-how profesionist şi pragmatic unor parteneri instituţionali ce se află la început de drum în derularea unor proiecte cu puternic impact social, aşa cum este Programul Prima Casă. Avem astăzi un rezultat pozitiv al colaborării cu Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Republica Moldova (ODIMM), prin aprobarea de catre cabinetul de miniştri al guvernului de la Chişinău a proiectului de lege pentru implementarea programului Prima Casă pentru ţara vecină. Avem convingerea că relaţia dintre FNGCIMM şi ODIMM se va dezvolta şi în direcţia schimbului de bune practici în lansarea de noi produse de garantare destinate întreprinderilor mici şi mijlocii”, a declarat Alexandru Petrescu, director general FNGCIMM.

Pentru FNGCIMM, stabilirea unei relaţii de colaborare cu o instituţie aflată în coordonare guvernamentală şi având o misiune similară - în Republica Moldova -, care gestionează o largă diversitate de programe, unele similare celor gestionate de Fond, precum şi altele, care includ activităţi de finanţare, garantare şi consultanţă acordată beneficiarilor (inclusiv tineri întreprinzători care sunt sprijiniţi să-şi dezvolte o afacere), reprezintă o oportunitate de a analiza experienţa şi exemplele de bună practică şi a le adapta pentru propriile programe ori pentru dezvoltarea de produse noi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO