Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile Apple au scăzut cu 20% în ultima lună

Acţiunile Apple au scăzut cu 20% în ultima lună

Autor: Dan Grigore Ivan

27.11.2018, 00:03 317

Valul de scăderi ce a acaparat bursa americană a lovit puternic şi cea mai valoroasă companie a lumii şi a coborât-o de la nivelul trilionului până spre o capitalizare bursieră de 826 miliarde dolari. Principala ţintă a scăderilor din ultima perioadă au fost marile companii tehnologice şi cele energetice, pe fondul scăderii cu 30% a barilului de petrol în ultimele două luni.

În ultima lună, indicele Dow Jones a urcat cu 0,85%, în timp ce NASDAQ a afişat o apreciere de 0,11%. Indicele NASDAQ a fost cel mai puternic lovit dintre indicii americani de săptămâna trecută, cu o deprecire de peste 5%. Sectorul tehnologiei afişa în primele luni din 2018 o apreciere de peste 15%, de cel puţin două ori mai mare decât media bursei americane, însă valurile repetate de scăderi au dus creşterea din 2018 la 2,10%.

Compania a înregistrat în ultimul trimestru vânzări de 62,9 miliarde dolari, o creştere de 20%, iar profitul a ajuns la 14,1 miliarde dolari, o apreciere de 41%. Exportul a reprezentat 61% din cifra de afaceri a Apple în cel mai recent trimestru. La nivelul primelor nouă luni din 2018, profitul Apple a ajuns la 59,5 miliarde dolari, faţă de 48,3 miliarde dolari în aceeaşi perioadă a anului trecu. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO