Burse - Fonduri mutuale

Finanţe personale. Câştigurile companiilor din indicele bursier BET au urcat cu 50% în S1, la 4,9 miliarde de lei

Finanţe personale. Câştigurile companiilor din...

Autor: Dan Grigore Ivan

22.08.2017, 00:07 800

Cele 13 companii care compun indicele de referinţă BET au raportat în primul semestru un profit net cu­mu­lat de 4,9 miliarde de lei, în creştere cu 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce veniturile cu­mulate au cres­cut cu peste 14,5%, până la 23,6 miliar­de lei.

Cu toate acestea, de la debutul se­zonului de raportări financiare din ca­drul clublui BET, deschis de banca BRD Groupe Société Générale în da­ta de 3 august, referinţa locală afi­şea­ză o apre­ciere modestă de 0,38%. De ase­me­nea, lichiditatea a rămas sub media zil­nică de tranzacţionare, o ca­rac­te­ristică des întâlnită în sezonul estival.

Perioada raportărilor financiare de la Bucureşti s-a intersectat cu o serie de epi­soade care au contribuit la tensio­na­rea situaţiei internaţionale şi i-au făcut pe unii investitori să fie mai precauţi cu privire la viitorul apropiat, fapt sugerat de aprecierea activelor de refugiu şi scăderea marilor indici bursieri, precum şi de revenirea volatilităţii, trezită din minimele anilor ’90.

Din totalul celor 13 constituenţi ai indicelui BET, doi au afişat scăderi ale profitului faţă de S1/2016, respectiv Electrica (EL) cu o scădere a câştigului de  97,5% şi Transelectrica (TEL) cu 31%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO