Sistemul bancar italian, şubrezit de credite toxice, este o armă de distrugere în masă a avuţiei care a păgubit cu echivalentul a 1,5% din PIB-ul ţării peste 380.000 de persoane, acţionari, adesea oameni obişnuiţi.
Ei şi-au văzut dispărând economiile investite în Banca Monte dei Paschi di Siena, Banca Etruria, Banca Marche, CariChieti, Cassa Ferrara, Banco Popolare di Vicenza şi Veneto Banca.
Pentru curăţarea ultimelor două bănci falimentare, guvernul italian a pus deoparte 17 miliarde de euro în ceea ce reprezintă cel mai mare efort de salvare bancară din istoria Italiei. Acesta este cel mai nou episod dintr-o dramă ale cărei efecte, spun mulţi, le va simţi şi generaţia următoare.
Povestea din spatele acestei crize bancare înseamnă mai multe decât credite neperformante de 360 de miliarde de euro, dintre care împrumuturi de 200 de miliarde de euro sunt din ce mai rău tip. Drama, spre exemplu în cazul băncilor veneţiene Banco Popolare di Vicenza şi Veneto Banca, ţine de corupţie, supraveghere deficitară, guvernanţă slabă şi, spun unii, de o eroare gravă a Italiei, şi anume adoptarea euro. Euro, prin privarea de avantajul competitiv care poate fi creat prin devalorizarea monetară, a împiedicat economia să crească şi să permită neutralizarea creditelor neperformante din portofoliile băcilor.
„Este un dezastru social. Cei care vor avea de suferit sunt oamenii de rând“, spunea în toamna anului trecut pentru Financial Times Pierre-Henri Conac, profesor de drept comercial la Universitatea Luxembourg. Aceasta pentru că, aşa cum este cazul băncilor veneţiene Banco şi Veneto, rădăcinile acestor instituţii de credit sunt bine în fipte în istoria regională.
În anii 1960-1970, cele două bănci veneţiene au stat în fruntea dezvoltării regiunii, acum una dintre cele mai bogate ale ţării, care include oraşele Veneţia, Vicenza, Treviso şi Verona.
Zeci de mii de companii mici din industrie au fost înfiinţate şi, ajutate cu credite bancare, au crescut cu rapiditate. Aceste afaceri au creat ceea ce este cunoscut ca miracolul economic italian din nord-est. O regiune rurală a dat naştere unor afaceri globale care includ brandurile de modă Benetton şi Stefanel şi producătorul de încălţăminte Geox.
Dependenţa companiilor de credite bancare a fost crucială, spune Guido Corbetta, expert în afaceri de familie la Universitatea Bocconi. În unele cazuri, împrumuturile erau furnizate mai mult pe baza relaţiilor personale şi a încrederii şi mai puţin pe baza unor criterii obiective. Creditorii erau bănci mutuale nelistate, cu o structură de guvernanţă de tipul un acţionar - un vot, care le permitea să rămână sub conducere locală. În cazul Veneto şi Banca Popolare, preţul pentru piaţa privată al acţiunilor băncilor era stabilit anual de management, cu asistenţa unor auditori şi prezentat acţionarilor pentru aprobare. Cei care cumpărau acţiuni deveneu nu doar acţionari ci şi „soci“, cuvânt care în italiană înseamnă partener sau membru. A deveni „soci“ aducea statut social şi profituri bune din reevaluarea anuală a valorii acţiunilor băncilor.
Dino de Longhi, proprietarul unei companii de tratare a apei, spune că s-a dus la Veneto în 2010 pentru un credit de 200.000 de euro pentru o locuinţă. Banca i-a oferit 260.000 de euro la o dobândă de 5% cu condiţia ca 60.000 de euro să fie folosite pentru a cumpăra acţiuni emise de bancă. După spunsele lui de Longhi, banca i-a oferit acestuia la începutul 400.000 de euro dacă cu jumătate din sumă şi-ar fi cumpărat acţiuni Veneto.
Informaţiile din interior arată că modelul de business al Vicenza şi Veneto Banca a funcţionat până la criza datoriilor suverane care în 2012 începea să distrugă ţesătura industrială a regiunii. Lărgirea spread-urilor acţiunilor, prăbuşirea cererii şi chiar sinuciderile unor întreprinzători reflectă pagubele din regiunea de nord-est. Când problemele au devenit evidente la Banca Popolare, creditele depăşeau capitalul şi depozitele cu 30%, arată unele evaluări. La Veneto, o cerere din partea investitorilor pentru vânzarea a 12,5 milioane de acţiuni nu era onorată în iulie 2015, potrivit unei analize a BCE, unde se arăta că poziţia lichidităţii băncii era în stare Ñcritică“. Un audit intern pentru evaluarea utilizării creditelor pentru plata acţiunilor a estimat că tranzacţii de 2,9 milioane de euro au fost finanţate de Veneto Banca. Analiza a dezvăluit şi remuneraţii extravagante pentru directori şi afaceri financiare avantajoase pentru unii membri ai boardului.
În cazul Veneto, cifrele sunt ilustrative. În 2011, banca a avut un profit de 160 milioane de euro. În iunie 2012, avea 54.000 de ac˛ionari. Însă pierderile acesteia au început să crească puternic, la fel şi numărul de acţionari. În 2014, banca avea 88.000 de acţionari şi credite noi de 2,4 miliarde de euro. În acel an, pierderea s-a ridicat la 650 milioane de euro, cea mai mare din istoria sa. Œn anul respectiv, Luca Zaia, guvernator al regiunii Veneto, i-a îndemnat pe acţionari să sprijine banca locală pentru ca aceasta să rămână independentă.
În cele din urmă, la începutul anului 2015, procurorii italieni au acuzat managementul Veneto de Ñîmpiedicarea supravegherii“ efectuate de Banca Italiei, de ascunderea unor Ñanomalii serioase din conducerea băncii“. Procurorii spuneau atunci că banca a dat clienţilor, inclusiv acţionarilor, Ñfinanţare în absenţa unor evaluări precise a profilului de credit“, cu efecte negative asupra capitalului de 157 de milioane de euro. Autorităţile i-au pus sub acuzare pe fostul preşedinte Flavio Trinca şi pe directorul general Vincenzo Consoli. Acesta din urmă a fost pus sub arest la domiciliu. Magistraţii au considerat că cei doi executivi sunt cei care au controlat banca şi au luat decizii de creditare care au şubrezit situaţia financiară a băncii. ÑPropunerile acestora erau aprobate unanim aproape sistematic.“ Trinca şi Consoli, spun procurorii, au încercat să ascundă impactul economic al politicii de creditare a băncii indicând Ñîn rapoartele periodice către Banca Italiei un capital de supraveghere (indicatorul pentru valoarea băncii) de două miliarde de euro în loc de 1,6 miliarde de euro (aşa cum a fost recalculat după o inspecţie a băncii naţionale)în 2011 şi 2012“, scrie Il Sole 24 Ore. De asemenea, directorii au fost suspectaţi şi de evaluări ale acţiunilor băncii care nu corespundeau cu realitatea. Mulţi analişti se întreabă de ce Banca Italiei nu a intervenit mai devreme.
Acum, după încercări de salvare cu bani primiţi de la stat şi fonduri de la BCE, Banca Popolare şi Veneto vor fi închise, activele viabile urmând să fie preluate de Intesa Sanpaolo, care va primi în acest scop de la guvern fonduri de 5,2 miliarde de euro şi garanţii de 12 miliarde de euro. Intesa, care a plătit un euro pentru activele bune, ar vrea să închidă 600 dintre filialele băncilor.
