Companii

Alin Burcea, preşedintele ANAT: Ce trebuie să ştie turiştii care au achiziţionat pachete de la agenţia Omnia Turism

Autor: Alex Ciutacu

17.10.2017, 15:20 3993

După evenimentul nefericit care l-a implicat pe patronul agenţiei Omnia Turism, George Negru, două grupuri în derulare sunt blocate în acest moment în Egipt, respectiv Thailanda, iar autorităţile fac tot posibilul de a readuce cei 80 de oameni în ţară cât mai repede, explică Alin Burcea, preşedinte al Asociaţiei Naţionale al Agenţiilor de Turism (ANAT), în cadrul emisiunii ZF Live.

„ Noi ca asociaţie, dacă cei din Comitetul Director vor fi de acord să suportăm repatrierea sau diferenţa de cost, sau eu personal ori prin compania mea o să suport cheltuielile pentru a aduce cei 80 de oameni care sunt acum în vacanţe cumpărate prin Omnia Turism şi sper ca aceasta să fie rezolvarea. La asta lucrăm acum, trebuie să le emitem biletele de întoarcere  turiştilor din ambele grupuri. Mâine este un charter care pleacă din Hurghada (Egipt), operat de o agenţie care nu este membră a ANAT, şi trebuie să plătim şi noi o parte din sumă pentru a-i aduce în ţară pe oameni. Asta dacă cei de la agenţie mai au locuri în avion.  Astfel rezolvăm aducerea oamenilor din Egipt. Iar din Thailanda este o cursă regulată. Vrem să vedem cât ar fi diferenţa de preţ pe care o plăteşte ori ANAT ori Paralela 45. Cineva va plăti până la urmă, oamenii nu pot rămâne acolo, şi asta este o problemă foarte importantă în legea asta cu garanţiile - repatrierea”

Nu se cunoaşte clar câte pachete turistice sunt vândute în acest moment de către agenţia Omnia Turism şi care nu sunt încă în derulare.

„Nu avem de unde să luăm informaţii referitor la câte pachete a vândut deoarece angajaţii nu mai răspund la telefon începând de ieri”.

Decesul prin sinucidere al omului de afaceri George Negru cât şi cauzele care au provocat decizia sunt încă necunoscute. „În primul rând ne-a cam luat prin surprindere pe toţi pentru că nu am avut nicio reclamaţie în ultimii ani referitor la Omnia Turism, patronal era un om destul de retras, destul de discret. Era o firmă specializată pe circuite ieftine, initial cu autocarul, apoi cu avionul”.

Începând de ieri au circulat zvonuri conform cărora problemele omului de afaceri erau de ordin financiar. „Săptămâna trecută era un control de la Ministerul Turismului, probabil că au aflat ei mai multe decât noi şi cred că asta a declanşat evenimentul”.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO