Companii

Supliment Retail. Analiză. Reinventarea staţiei de carburant: cum a ajuns benzinăria să fie „one stop shop“ – şi magazin alimentar, şi centru de servicii?

Piaţa de retail de carburanţi e pe un trend ascendent pe fondul dezvoltării infrastructurii şi al creşterii parcului auto, aflat încă sub media europeană. Şi-a pus umărul la această evoluţie şi creşterea puterii de cumpărare.

Piaţa de retail de carburanţi e pe un trend ascendent pe fondul dezvoltării infrastructurii şi al creşterii parcului auto, aflat încă sub media europeană. Şi-a pus umărul la această evoluţie şi creşterea puterii de cumpărare.

Autor: Cristina Roşca

07.05.2024, 00:06 132

♦ În România funcţionează aproape 2.500 de benzinării, un număr de circa şase ori mai mic decât cel din Germania şi de trei ori mai mic decât în Polonia. Mai e loc de expansiune? Dar de nume noi într-un segment dominat de câţiva actori majori?

OMV Petrom, Rompetrol, MOL şi Lukoil controlează majoritatea celor aproape 2.500 de benzinării din România, un sector care, de multă vreme, este dominat de cei patru actori mari. În 2024 însă, un nou brand îşi va face loc pe piaţa retailului de carburanţi.

OSCAR Downstream, cel mai mare jucător independent de pe piaţa petrolieră locală, un business de 1,47 mld. euro în 2022, deţinut de omul de afaceri Alin Niculae, urmează a lansa prima benzinărie sub brandul OSCAR în a doua jumătate a anului, intenţia fiind anunţată de la începutul lui 2023.

„Ne uităm de câţiva ani la piaţa de retail din România, dar şi la pieţele mature de profil din Europa şi Statele Unite. Retailul este un segment foarte competitiv, cu mult potenţial pe termen lung, iar România are spaţiu de creştere“, spune Nicolae Bănică, CEO al OSCAR Downstream. El adaugă că, în 2017, grupul a lansat franciza de benzinării RO, concept OSCAR, care se adresează segmentului B2C. Între timp, aceasta a ajuns la peste 80 de benzinării şi parteneri în întreaga ţară.

 

Pariu pe un brand premium

„Ne-am consolidat astfel un know-how solid în domeniu şi credem că piaţa este pregătită pentru conceptul premium OSCAR. Prima staţie OSCAR va fi lansată anul acesta. În prima etapă, ne vom centra strategia de creştere pe pilonul calitativ şi mai puţin cantitativ. Obiectivul principal este să ne poziţionăm în mintea consumatorului pe segmentul premium.“

Ritmul de dezvoltare pe termen lung va fi impus de indicatorii de performanţă realizaţi de primele benzinării OSCAR şi de oportunităţile identificate în principalele hub-uri economice şi sociale din ţară, adaugă executivul.

Nicolae Bănică afirmă că piaţa benzinăriilor din România este încă foarte fragmentată şi polarizată între câţiva jucători mari şi foarte mulţi operatori mici, adesea cu prezenţă doar la nivelul comunităţilor locale şi care îşi concentrează atenţia exclusiv pe oferta de carburant.

„Este în continuare loc de creştere, mai ales în zone care nu se află pe principalele rute de transport sau în hub-uri tradiţionale de tranzit, dar care înregistrează trafic important. Este însă şi loc de consolidare. În următorii ani, acest proces s-ar putea intensifica, alimentat de o cursă pentru modele de business performante şi competitive.“

 

Mai mult decât o benzinărie

Într-o perioadă în care timpul înseamnă bani, oamenii îşi doresc să maximizeze timpul petrecut la cumpărăturile de orice fel.

Astfel, ei vor ca doar cu o singură oprire să rezolve mai multe nevoi, de la alimentarea cu carburant a maşinii la shoppingul de zi cu zi pentru bunuri de larg consum.

Nu în ultimul rând, dacă în acelaşi loc consumatorii găsesc şi un restaurant sau un local unde pot bea o cafea, atunci e cu atât mai bine.

„Provocarea pe care o are retailul de carburanţi este aceea că nu doar automobilul este în focus, ci şi nevoile consumatorilor. Spre exemplu, vedem un interes în creştere pentru electromobilitate – deşi vehiculele hibrid & electrice au încă o pondere redusă, în jur de 3% din totalul parcului auto, trendul este unul de creştere. Dacă ne uităm la numărul de vehicule hibrid & electrice înregistrate în primul trimestru al acestui an, acesta a crescut cu aproximativ 15% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2023“, spun reprezentanţii OMV Petrom, care operează local pe piaţa de benzinării sub două branduri - OMV şi Petrom, fiecare poziţionat pe un segment diferit.

Din această perspectivă, ei consideră că sunt necesare initiaţive de extindere a reţelei de reîncărcare a vehiculelor electrice.

„Noi am făcut progrese mari, la sfârşitul anului trecut aveam 270 de puncte de încărcare la nivelul reţelei noastre regionale –  România, Bulgaria şi Serbia, cele mai multe fiind în România. Vom continua într-un ritm accelerat, până la sfârşitul acestui an avem ambiţia de a atinge 1.000 de puncte de încărcare.“

Totodată, oficialii OMV Petrom vorbesc despre magazinele care sunt găzduite în benzinării şi care vând bunuri FMCG, dar nu numai, şi despre importanţa lor.

„Staţia nu mai reprezintă pentru client doar locul în care alimentează şi pleacă – este locul în care poate savura o cafea şi un produs de gastronomie sau îşi poate face cumpărăturile de zi cu zi, în timp ce alimentează. În plus, tot aici are acces la servicii precum transfer de bani, plata vignetelor, a taxelor de pod, servicii de curierat şi multe altele.“

 

O piaţă mai matură

În acest moment, grupul deţine 555 de staţii – 163 sub brandul OMV şi 392 sub brandul Petrom. OMV e poziţionat pe segmentul premium al pieţei. În ceea ce priveşte Petrom, compania a operat o serie de remodelări, benzinăriile găzduind acum magazine My Auchan, operate şi deţinute de retailerul francez Auchan.

 

Ce alte schimbări există la nivelul reţelelor?

„(...) Avansul tehnologiei este accelerat şi este important să anticipăm nevoile noilor generaţii, atât în termeni de produse sustenabile, cât şi de digitalizare a serviciilor. Anul trecut am lansat aplicatia Car Home, un asistent personal care simplifică orice interacţiune legată de deţinerea şi întreţinerea unei maşini. Un alt exemplu este implementarea plăţii la pompă într-un sfert din reţeaua noastră, prin care oferim servicii rapide şi eficientizăm timpul clienţilor.“

Similar, Rompetrol Downstream, compania care operează reţeaua de staţii de carburant Rompetrol, anunţa anul trecut că a lansat un nou concept de benzinărie, precum şi o serie de parteneriate strategice pentru a transforma spaţiile de alimentare cu benzină ori motorină în centre de servicii. La momentul acela, reţeaua număra 460 de staţii.

„Piaţa benzinăriilor din România s-a maturizat semnificativ în ultimii ani, iar tranziţia către energia verde şi evoluţia tehnologică îşi pun amprenta asupra schimbărilor prin care trece în prezent. Operatorii se adaptează, prin diversificarea serviciilor şi a facilităţilor oferite, precum şi prin asocierea cu diverşi parteneri“, confirmă Nicolae Bănică, CEO al OSCAR Downstream.

Oficialii OMV Petrom adaugă că piaţa e pe un trend ascendent pe fondul dezvoltării infrastructurii şi al creşterii parcului auto, aflat încă sub media europeană. Şi-a pus umărul la această evoluţie şi creşterea puterii e cumpărare.

„Este totodată o piaţă extrem de competitivă, care ţine pasul cu trendurile din Europa. În ultimii ani am remarcat tendinţa de diversificare a serviciilor pe care le oferă staţiile.“

În România funcţionează aproape 2.500 de benzinării, un număr de circa şase ori mai mic decât cel din Germania şi de trei ori mai mic decât în Polonia, arată cele mai recente date ZF. Deci loc de dezvoltare există încă.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO