Antreprenorii Mihai Grigore şi soţia sa Raluca au investit 600.000 de euro în renovarea unei case tradiţionale din Viscri, poate cel mai cunoscut sat din Transilvania şi chiar din România. Satul a devenit cunoscut internaţional în special după ce prinţul Charles a decis să îşi cumpere o casă aici, în inima României.
„În urmă cu mai mult de zece ani lucram în Bucureşti, într-o firmă de consultanţă. În Viscri am ajuns din întâmplare. Noi căutam o casă săsească pe care să o salvăm, dar undeva pe lângă Făgăraş”, spune antreprenorul.