Companii

Wizz Air va zbura din martie de la Bucureşti şi Cluj la Atena, biletele fiind deja la vânzare

Wizz Air va zbura din martie de la Bucureşti şi Cluj la...

Autor: Roxana Rosu

16.10.2017, 15:27 2168

Wizz Air, cea mare companie aeriană low cost din Europa Centrală şi de Est şi liderul companiilor aeriene din România, va introduce din 25 martie zboruri pe ruta Bucureşti-Atena şi Cluj-Atena, biletele fiind deja la vânzare.

Odată cu lansarea acestor noi zboruri, Wizz Air ajunge la 143 de rute de la 10 aeroporturi din România, către 21 ţări.

Cursa Bucureşti-Atena va fi zilnică, iar Cluj-Atena în zilele de miercuri şi duminică. 

„Ne bucurăm să adăugăm reţelei noastre de destinaţii Atena, un oraş atât de iubit în România. Acum pasagerii din Bucureşti şi Cluj-Napoca precum şi cei din zonele limitrofe acestor oraşe, pot ajunge în mai puţin de două ore să se bucure de plaje, de muzee sau mâncăruri atât de populare. În plus, cei care aleg să călătorească în interes de afaceri spre Atena vor găsi conexiunile oferite de WIZZ pentru această destinaţie extrem de convenabile”, a declarat Sorina Ratz, Wizz Air Communications Manager.

Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est , operează o flotă de 86 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă mai mult de 550 de rute de la 28 de baze, ce asigură conexiunea între 144 de destinaţii din 43 de ţări. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO