Viteza PIB-ului e un cap de pod deja ocupat. Încă din 2015. În 2016 am alergat mai bine decât multe vedete europene. Şi, aşa cum citim în recentul comunicat trimis de INS, „Date provizorii (2) privind Produsul Intern Brut”, conducem în continuare cursa. O creştere cu 6,1 la sută a PIB-ului în trimestrul doi din acest an, faţă de trimestrul doi din 2016, constituie o performanţă de invidiat. Şi totuşi, în topurile competitivităţii economice, în cele recente ca şi în cele vechi, n-avem încă un loc de invidiat. Pe planetă, ţări care n-au nici aspiraţiile noastre, nici posibilităţile noastre ne-au luat-o înainte.
Unde-i hiba? Numeroşi analişti susţin că necazul vine de la o creştere economică bazată pe consum. Motivul e însă simplist. Fără consum nu există creştere economică. Dar când componenta comerţ, transport şi depozitare de mărfuri, hoteluri şi restaurante, indicator semnificativ al consumului, intră cu 20 de procente în categoria resurselor care contribuie la formarea şi creşterea PIB, începem să ne punem întrebări. Pentru că procentajul e prea mare. Cu atât mai mult cu cât, în condiţiile în care între categoriile de utilizatori la creşterea PIB „formarea brută de capital fix” (semnul investiţiilor) are doar trei puncte procentuale mai mult, lucrurile se complică. Fiindcă numai viteza de creştere, dată cu deosebire de consum, nu e de ajuns. Şi nu e de ajuns pentru că purtăm o povară: societatea românească a consumat ani la rând mai mult decât a produs.
Cheia problemei? Grăbirea reformelor structurale. Numai într-un climat economic sănătos, competiţional, mai mult PIB ar însemna nu doar mai multe valori adăugate, ci şi mai multă calitate a PIB-ului. Pentru că numai aşa o producţie mai mare de bunuri şi servicii ar fi în stare să stimuleze atât veniturile, cât şi consumul populaţiei.
Mai mult PIB înseamnă mai multe valori adăugate. Un plus, deci, de producţie de bunuri şi servicii. Şi mai multe resurse de redistribuit. Cât PIB vom reuşi să facem mulţi ani de aici înainte? Iată o întrebare ce se conjugă cu o altă întrebare: pe cât capital ne vom baza în viitorii ani şi cum vom reuşi să valorificăm acest capital, să-l transformăm într-o creştere economică a cărei performanţă să fie sustenabilitatea? Aşa că societatea românească se vede silită să găsească fără întârziere soluţiile pentru aceste două probleme de primă urgenţă, strâns legate una de alta: cantitatea şi calitatea. Fapt dependent în foarte mare măsură de climatul politic, social, economic şi psihologic din ţară.
Oferta internă nu va creşte niciodată fără investiţii şi fără mai multă calitate. Şi nici mai multă bunăstare nu vom avea. O alegere radicală e aşadar inevitabilă. Ori va fi grăbită restructurarea, care să aducă mai multă ofertă de bunuri şi de servicii de calitate superioară, performante deci, ori vom ajunge la o restrângere dramatică a cererii de consum solvabile. Altă variantă nu există.
Adevărul este că PIB-ul creşte mai repede de când e stimulat de consum. Dar un consum sănătos, în România, nu vom avea fără o structură nouă în economie, producătoare de valori adăugate de calitate superioară. Ca să adăugăm an de an nu doar mai mult PIB, ci şi mai multă bunăstare.
