Eveniment

Cum poate fi reindustrializată România: „Avem nevoie de un model pentru următorii zece ani. România trebuie să valorifice resursele şi să crească valoarea adăugată în industrie“

Peste 100 de oameni din business şi educaţie au fost prezenţi la conferinţa ZF

Autor: Cristina Bellu, Mirabela Tiron

27.06.2017, 00:05 689

„Ne trebuie un model pentru următorii zece ani. Trebuie să ştim ce mai putem face cu resursele pe care le avem, cu resursele naturale, inteligenţa nativă. (…) Avem industrie mai multă decât credem că avem. Sunt lucruri care se fac în România, dar foarte puţini ştiu lucrul acesta.  Cred că nicio naţiune nu poate să privească în viitor fără să privească în trecut. În anii ‘90 nu prea s-a ştiut ce să se facă cu industria şi atunci aceasta s-a dus în mai multe direcţii. Ar fi fost frumos ca povestea de succes de la Dacia să se replice la Tractorul, Aro sau la alte companii din ţară“, a declarat George Mucibabici, preşedinte al companiei Deloitte România.

Principala problemă a industriei locale după 1989 a fost lipsa de capital, este de părere Florin Pogonaru, preşedinte al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României. „Doar cu acces la capital reuşeşti să faci valoare adăugată în România. Suntem o ţară cu forţă de muncă ieftină, dar nu avem un lanţ de adăugare a valorii, cum se întâmplă în Italia“.

Digitalizarea şi robotizarea în industrie vor fi din ce în ce mai accelerate, iar până în 2030 probabil că jumătate din resursa umană va fi înlocuită, afirmă Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Supraveghere al UniCredit Bank. „Mizez în viitor pe industrii noi care se bazează pe alte tehnologii decât cele existente acum“.

Pascariu  subliniază că statul trebuie să asigure infrastructura şi că ar putea să vină cu  politici publice, dar nu va putea să creeze noi capacităţi de producţie, nu va putea să dea ajutor de stat decât în anumite condiţii, iar companiile trebuie să se descurce singure.

„Avem industrie. În România există industrie, dar acesta este orientată către industria auto, IT, recreativă şi cea de lohn. Din păcate, nu există valoare adăugată la acestă industrie, s-a valorificat doar componenta forţa de muncă“, a spus Virgiliu Băncilă, preşe­din­tele consiliului de administraţie al Chim­complex Borzeşti, parte din grupul SCR, unul dintre cei mai mari jucători din industria locală.

Ideea că există industrie în România este susţinută şi de Dorel Goia, acţionar principal al companiei Teraplast Bistriţa, care subliniază că fără adaptarea la noile tehnologii companiile din producţie nu au nicio şansă. „Există multe multinaţionale care au venit pentru a produce în România si care apoi au plecat pentru că produsele lor erau mai scumpe decât ale noastre şi egale din punct de vedere calitativ. În România avem industrie. La Bistriţa, cu 80.000 de locuitori există industrie. Teraplast Bistriţa are acum două linii de business, respectiv partea de mase plastice şi cea de tablă prevopsită. Cred că dacă o companie nu performează cu tehnologie de ultimă oră, nu are nicio şansă“, spune Dorel Goia, acţionar principal al companiei Teraplast Bistriţa.

Industria grea nu poate exista decât alipită lângă marii creatori de tehnologii, precum Siemens sau General Electric. Vor rezista doar cei care fac performanţă, explică Emanuel Babici, vicepreşedintele Piarom (Patronatul Investitorilor Autohtoni) şi vicepreşedinte al Uzinsider. „Gravitatea este că în România inginerii nu mai lucrează pentru industria noastră. Asistăm la moartea clinică a instituţiilor de proiectare şi cercetare“, a spus Babici.

România a avut industrie grea perfor­mantă. „Înainte de ’89 produceam 9 milioane de tone de oţel, iar acum mai producem doar 3 mi­li­oane de tone, în timp ce Portugalia şi-a crescut producţia la 3,7 milioane tone de oţel, faţă de 2 milioane tone de oţel. Şi Austria şi-a crescut producţia de oţel, doar noi am scăzut. Oţelul aduce venituri în economie şi asigură poziţie strategică. Nu se poate face o roată de căruţă, tanc sau automobil dacă nu ai oţel“, a mai susţinut el.

Guvernul ar trebui să stabilească o strategie pentru 20 de ani în faţă şi să stabilească principalele linii de dezvoltare a industriei, spune Ioan Simion, director general al  Confind Câmpina. „Problema numărul unu este cea a capitalului. Ce poate face o firmă cu capital 100% românesc în bătălia cu multinaţionalele? Bătălia cu multinaţionalele este foarte grea. În acelaşi timp, noi, ca firme private trebuie să fim corecte şi cinstite cu statul, în timp ce acesta nu face absolut nimic pentru noi“.

Confind Câmpina, o companie care s-a înfiinţat de la zero în anii '91, are afaceri de 70 mil. de euro pe an din producţia de echipamente petroliere.

„Şansele în timp sunt limitate pentru companie şi atunci ne-am gândit ca o parte din profitul Confind să fie investit în domeniile care vor rezista în timp, respectiv sănătatea şi agricultura. Aşa am făcut spitalul privat din Câmpina, singurul din Prahova, iar în agricultură am luat 240 de hectare comasate 100%, unde vrem să producem cereale şi să trecem la ferme, pentru a închide lanţul de producţie“.

În România, industria a contribuit cu 23% în PIB anul trecut, în uşoară scădere faţă de anul anterior, dar peste media de la nivelul statelor UE (19%), arată datele de la Statistică şi Eurostat.

 

Virgiliu Băncilă,

CEO SCR/Chimcomplex Borzeşti

La Chimcomplex avem un plan de creştere organică, care vizează dublarea cifrei de afaceri până în 2020. Apoi, ne orientăm către achiziţii.  Vrem să valorificăm activele viabile ale combinatului de la Oltchim.

Antreprenorii români au nevoie de sprijin.

Chimia nu este orice, dar nimic nu se poate fără chimie. Italia, de exemplu, consumă pe an un milion de tone de sodă caustică. Noi vom fi la nivelul Italiei peste 20 de ani, dar în industria chimică au loc dezvoltări importante pe toate planurile. Producţia migrează spre ţările din Asia, la noi orientarea este spre medicamente, coloranţi, cauciuc sintetic, chimia germaniului, care se dezvoltă fără poluare şi valoare adăugată mare.

Avem în planul de dezvoltare o creştere foarte uşoară, de sub 10% a personalului până în 2020, în condiţiile dublării cifrei de afaceri.

Cele trei domenii în care aş face investiţii sunt chimia, sănătatea şi educaţia.

Statul are un rol important în alte ţări, industria energetică din Franţa este coordonată de stat. În Polonia, în industria chimică, statul şi-a păstrat acţiunea de aur, prin care poate să intervină în cazul unor derapaje ale companiilor.

 

 

Florin Pogonaru,

preşedintele Coaliţiei pentru Dezvoltarea României

Lucrurile s-au schimbat şi nu ne dăm seama, IT-ul contribuie la PIB mai mult ca agricultura, iar agricultura românească este prima din Europa. Este bine ce se face în IT, că este lohn şi acolo, dar acesta este un alt subiect.

Este clar că am avut un anume model de dezvoltare care este depăşit. Răul ne-a venit că rata de profitabilitate a capitalului speculativ a fost mult mai mare ca a capitalului din industrie. Noi toţi am fost entuziasmaţi de statutul de economie de piaţă funcţională, care a venit şi cu capital speculativ.

 
 
 

George Mucibabici,

preşedinte al Deloitte România

În anii ‘90 nu prea s-a ştiut ce să se facă cu industria şi atunci aceasta s-a dus în mai multe direcţii. Într-o mare măsură o mare parte din activele economiei au ajuns prin privatizare în mâinile unor antreprenori şi o altă parte în mâinile multinaţionalelor.

În continuare în sectorul public există o supraîncărcare a personalului şi implicit o depreciere a muncii.

Ar fi fost frumos ca povestea de succes de la Dacia să se replice la Tractorul, Aro sau la alte companii din ţară. Capacităţile industriale au fost pierdute într-o mare măsură, în timp ce altele au renăscut sub antreprenori locali sau multinaţionale.

Mă întreb cum ar fi economia românească dacă antreprenorii români ar primi ajutoare aşa cum, de exemplu, primesc cei din Germania. Ne trebuie un model pentru următorii zece ani. Trebuie să ştim ce mai putem face cu resursele pe care le avem, cu resursele naturale, inteligenţa nativă.

 
 

Dan Pascariu,

preşedinte UniCredit Bank România

În 1990 am intrat cu o industrie energofagă şi cu foarte mulţi angajaţi, industrie care nu avea cum să facă faţă noilor tehnologii. Viitorul industriei este digitalizarea, tehnologizarea.

Statul trebuie să facă infrastructura şi să lase în pace economia. Ar putea să vină cu politici publice, dar nu va putea să creeze noi capacităţi de producţie, nu va putea să dea ajutor de stat decât în anumite condiţii. Companiile trebuie să se descurce singure.

Azi rezistă cine este mai performant.

Oricine poate să facă industrie până la un moment dat, dar este important să încaseze astfel încât la bilanţ să iasă pe plus.

Digitalizarea şi robotizarea va fi din ce în ce mai accelerată. Până în 2030 probabil că 50% din resursa umană va fi înlocuită.

Mizez în viitor pe industrii noi, care se bazează pe alte tehnologii decât cele existente acum.

 
 

Dorel Goia,

acţionar principal, Teraplast Bistriţa

Există multe multinaţionale care au venit pentru a produce în România si care apoi au plecat pentru că produsele lor erau mai scumpe decât ale noastre şi egale din punct de vedere calitativ.

Astăzi, performează firmele care produc, vând şi încasează.

Este greu de spus cum va arăta viitorul industriei româneşti. Baza industriei locale este compusă din IMM-uri care au profit şi grad mic de îndatorare şi aceste firme trebuie să se uite la piaţa internă şi cel mai important la cea externă. Să cumpere tehnologie pentru a putea performa la nivel ridcat.

Noi ne uităm la export, este filosofia noastră de business. Apoi trebuie să ne gândim să producem în străinătate.

 
 

 

Emanuel Babici,

vicepreşedintele Piarom (Patronatul Investitorilor Autohtoni) şi vicepreşedinte al Uzinsider

Industria grea nu poate exista decât alipită lângă marii creatori de tehnologii, precum Siemens sau General Electric. Vor rezista doar cei alipiţi la performanţă.

Gravitatea este că în România inginerii nu mai lucrează pentru industria noastră.

Asistăm la moartea clinică a instituţiilor de proiectare şi cercetare.

Am avut industrie grea performantă. Înainte de ’89 produceam 9 milioane de tone de oţel, iar acum mai producem doar 3 milioane de tone, în timp ce Portugalia şi-a crescut producţia la 3,7 milioane, faţă de 2 milioane tone. Şi Austria şi-a crescut producţia de oţel, doar noi am scăzut.

Oţelul aduce venituri în economie şi asigură poziţie strategică. Nu se poate face o roată de căruţă, tanc sau automobil dacă nu ai oţel.

 
 

Ioan Simion,

director general, Confind Câmpina

Când salariile vor începe să crească treptat, de la an la an, multe dintre companiile străine vor începe să se reorienteze către ţări cu un cost al forţei de muncă mai scăzut.

Companiile româneşti trebuie să găsească ideile care se pot transforma în realitate. Dacă aşteptăm la guvern, n-o să obţinem nimic. Problema numărul unu este cea a capitalului. Ce poate face o firmă cu capital 100% românesc în bătălia cu multinaţionalele? Bătălia cu multinaţionalele este foarte grea.

În acelaşi timp, noi, ca firme private, trebuie să fim corecte şi cinstite cu statul, în timp ce acesta nu face absolut nimic pentru noi.

Confind Câmpina este o firmă care s-a înfiinţat de la zero în anii '91. Astăzi am ajuns la 70 mil. de euro pe an din producţia de echipamente petroliere. Nu lucrăm deloc cu statul.

Guvernul ar trebui să stabilească o strategie pentru 20 de ani în faţă şi să stabilească principalele linii de dezvoltare a industriei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO