Eveniment

Deficitul de cont curent a ajuns la 4 mld. euro în luna august

Deficitul de cont curent a ajuns la 4 mld. euro în luna...

Autor: Iulian Anghel

17.10.2017, 00:03 237

Deficitul a cunoscut o deteriorare cu 54% în primele opt luni din an, an la an, faţă de o deteriorare de 63% în primele şapte luni din an, an/an. În acest ritm, deficitul de cont curent poate ajunge în 2017 la 6 miliarde de euro, reprezentând 3,3% din PIB-ul estimat de 183 mld. euro.

Potrivit datelor pe august publicate ieri de BNR, deficitul major este înregistrat în continuare de comerţul exterior cu bunuri. Datele Băncii Naţionale indică un deficit al balanţei de bunuri de 7,1 miliarde de euro (cu 1,4 miliarde euro peste nivelul din ianuarie-august 2016). Datele de săptămâna trecută ale INS arătau că în perioada ianuarie-august 2017 exporturile au crescut cu 9,6%, dar importurile au avansat cu 12,2%, an/an, majorând serios deficitul comercial.

Deficitul comercial este aştepat să crească în întrucât con­su­mul nu dă semne că s-ar tempera şi, cum piaţa internă nu satisface cererea în exces, aceasta este completată de importuri, fapt ce adânceşte atât deficitul comercial, cât şi deficitul de cont curent. Cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul, care reflectă cel mai bine consumul privat, a crescut cu 8% în primele opt luni, dar această creştere nu reflectă majorarea accizei la carburanţi şi nici a dobânzilor bancare, care ar putea tempera creşterile de consum.

Deficitul de cont curent este limitat de excedentul comerţului extern cu serviciile. La opt luni, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent de 5,2 mld. euro, în creştere cu 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (un plus 146 mil. euro).

La opt luni, balanţa veniturilor primare (venituri din muncă, din investiţii în active financiare, impozite sau subvenţii) s-a încheiat cu un deficit de 3,5 miliarde euro (mai mic cu 113 milioane euro, an/an), iar balanţa veniturilor secundare (remiterile şi intrarea de fonduri UE) a înregistrat un excedent de 1,4 miliarde de euro (mai redus cu 216 milioane euro faţă de aceeaşi perioadă a lui 2016).

 

Investiţiile străine directe, minus 16% la opt luni

Investiţiile străine directe în România au însumat în primele opt luni din an 2,5 mld. euro, în scădere cu 16% faţă de primele opt luni ale lui 2016, când au fost 3 mld. de euro. Participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,8 mld. euro, iar creditele intragrup au înregistrat o valoare netă negativă de 286 mil. euro, ceea ce înseamnă că firmele străine din România au achitat mai mult din datoriile către companiile-mamă decât au primit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO