Producţia uzinei Ford de la Craiova a urcat în primele şapte luni ale acestui an la un total de aproape 84.400 de unităţi din SUV-ul EcoSport, în creştere cu 143% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Mai mult, luna trecută producţia uzinei a realizat un volum de aproape 13.000 de automobile, adică aproape 600 de maşini pe zi.
SUV-ul EcoSport produs la Craiova a punctat luna trecută o creştere a vânzărilor de 110% la 10.500 de unităţi la nivel european.