Eveniment

Programul de cadastrare va fi finanţat direct de ANCPI

Programul de cadastrare va fi finanţat direct de ANCPI

Autor: Mediafax

11.12.2017, 00:00 767

Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) 2015-2023 va fi accelerat prin fonduri europene, iar de la 1 ianuarie 2018 Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) va funcţiona din nou în regim de autofinanţare, a transmis instituţia, pentru Mediafax.

„Ordonanţa de urgenţă care prevede că finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Agenţiei Naţionale şi ale instituţiilor subordonate se asigură integral din venituri proprii a fost aprobată în cadrul şedinţei de guvern care a avut loc pe 6 decembrie.

Astfel, ANCPI va plăti din veniturile proprii atât salariile, cât şi lucrările prestate în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF) şi nu va mai primi fonduri de la bugetul de stat, cu excepţia cofinanţării proiectelor din fonduri europene”, se arată într-un document transmis pentru Mediafax de ANCPI. Conducerea ANCPI consideră că autofinanţarea instituţiei garantează implementarea PNCCF în termenii stabiliţi.

„Faptul că ANCPI şi-a recăpătat independenţa financiară, pe care a pierdut-o în noiembrie 2009, înseamnă că vom putea mări sumele alocate lucrărilor de cadastru general.

Decizia Guvernului de a permite Agenţiei să funcţioneze în regim de autofinanţare conduce, practic, la grăbirea procesului de cadastru general, care este gratuit pentru cetăţeni. Pe scurt, autofinanţarea înseamnă atât consolidarea capacităţii administrative şi financiare a Agenţiei, cât şi accelerarea PNCCF, lucru care va grăbi inclusiv dezvoltarea proiectelor de infrastructură de interes naţional. Am convingerea că, pentru anii care urmează, cel puţin până la finalizarea PNCCF, constrângerile noastre bugetare se vor fi încheiat”, a precizat Radu Codruţ Ştefănescu, preşedinte - director general al ANCPI. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO