Preţurile alimentelor din România sunt cu 38% mai mici decât media din UE

Autor: Mădălina Panaete 16.06.2017

România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană ca nivel al preţurilor alimentelor, cu 38,2% sub media din ţările UE, arată datele Eurostat.

Astfel, România este depăşită în clasamentul celor mai ieftine alimente doar de Polonia, unde indicele preţurilor este de 60,4%. În România, acesta s-a situat anul trecut la aproape 62% din media UE.

Indicele arată o comparaţie a nivelului preţurilor faţă de media din Uniunea Europeană (100), iar nivelul de preţ din fiecare ţară este raportat procentual la această medie.