Transelectrica va vota în noiembrie noua componenţă a consiliului de administraţie. Acţiunile au o creştere de doar 5,7% în 2017

Autor: Liviu Popescu 09.10.2017
Acţionarii transportatorului naţional de energie electrică Transelectrica (TEL) sunt convocaţi pe 9 noiembrie pentru a desemna noi membri în Consiliul de Supraveghere, aceştia urmând să îşi înceapă mandatul în 30 noiembrie, potrivit convocatorului Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor (AGOA). În cadrul aceleiaşi şedinţe, va fi stabilită şi remuneraţia membrilor Consiliului de Supraveghere. Pe ordinea de zi a AGOA figurează şi aprobarea formei contractului de mandat al acestora, fără să se specifice însă durata mandatelor.