Huawei aduce în România noua serie de smartphone-uri Mate 10, cu care atacă şi segmentul premium, la jumătatea lunii noiembrie

Autor: Adrian Seceleanu 17.10.2017

Huawei, care a urcat pe locul doi pe piaţa de smartphone-uri din România cu o cotă de 15% după numărul de unităţi vândute, va lansa pe plan local la jumătatea lunii noiembrie noile smartphone-uri din seria Mate 10, prezentate ieri în cadrul unui eveniment care a avut loc în Germania.

Huawei va aduce pe piaţă şi vârful de gamă Mate Pro, cu un preţ de listă de 800 de euro, şi versiunea mai accesibilă Mate 10 Light. Preţul va fi adaptat la condiţiile din România şi va fi disponibil de la început pe toate canalele de vânzare, a declarat Fred Wangfei, directorul diviziei consumer a Huawei în România, care a fost prezent la evenimentul de lansare din Germania.