Ascendis, furnizorul român de traininguri pentru companii, şi-a majorat afacerile la 7,26 mil. euro în 2017
Compania locală Ascendis, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de training şi consultanţă în domeniul dezvoltării organizaţionale din România, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri cumulată de 7,26 mil. euro, 70% din business fiind generat de programe de training şi teambuilding pentru angajaţii din corporaţii.
„Creşterea este peste aşteptări. Suntem bucuroşi că am depăşit cel mai optimist scenariu pentru 2017. Ne bugetaserăm o creştere de maximum 10%, pentru că veneam după un 2016 foarte bun. Motivul principal care stă la baza acestei reuşite este diversificarea portofoliului de produse şi servicii: am investit în programe de training noi, am intrat pe piaţa conferinţelor corporate, am mărit echipa de consultanţi“, a declarat Andrei Goşu, directorul general al Ascendis. Compania a fost înfiinţată în urmă cu 20 de ani de către patru români - Florin Rădulescu, Marius Opriş, Sorin Păun şi Andrei Goşu – care deţin, fiecare, câte 25% din acţiuni.