ZF IMM. Mic, mediu, mare. Cum creşti un start-up sănătos? Adrian Cocan, Agroserv Măriuţa: E greu să obţii finanţare europeană. Un sfert de pădure a fost tăiată ca să pregătim toate documentele

Autor: Simona Tatu 24.04.2018

Antreprenorii români întâmpină numeroase probleme în a accesa bani din fondurile europene pentru că pro­cesul este foarte complex şi îngreunat de toate documentele cerute de autorităţi, a spus Adrian Cocan, development manager al companiei Agroserv Mă­riuţa, în cadrul conferinţei ZF IMM.

„A fost greu să obţinem finanţare pentru că mecanismele sunt foarte complexe, toate lucrurile în România se întâmplă secvenţial. Cred că în momentul acesta avem pe proiect 6 metri cubi de hârtie, un sfert de pădure care a fost tăiată ca să pregătim toate documentele“, a spus Adrian Cocan.