UniCredit înlocuieşte tot portofoliul de carduri cu un nou design care include funcţii pentru nevăzători şi persoane cu deficienţe de vedere
UniCredit a adoptat un nou tip de card, Mastercard Touch Card, cu funcţii de accesibilitate pentru persoanele nevăzătoare şi cu probleme de vedere, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii băncii. Astfel, banca va înlocui tot portofoliul de carduri, respectiv cardurile de debit, credit şi preplătite.
„UniCredit şi Mastercard sunt două companii concentrate puternic pe viitor. Parteneriatul nostru, care îmbină reţeaua de bănci europene şi inovaţia UniCredit cu expertiza Mastercard în plăţile cu cardul, ne permite să oferim o experienţă simplă şi fără probleme pentru toţi clienţii noştri europeni, care este, de asemenea, incluzivă şi având la bază un produs durabil. Susţinerea comunităţilor noastre înseamnă să ne asigurăm că toată lumea are acces la instrumentele financiare de care are nevoie. Acesta este motivul pentru care suntem încântaţi să anunţăm utilizarea materialor sustenabile certificate în producerea cardurilor noastre, precum şi integrarea acestor elemente tactile ce vor facilita utilizarea cardurilor de către clienţii nevăzători şi cu deficienţe de vedere. Băncile au un rol esenţial în modelarea unei lumi mai bune şi acesta este un alt mod prin care dorim să le arătăm clienţilor noştri că suntem aici pentru a-i sprijini“, a transmis Alberto Palombi, head of group payment solutions la UniCredit.