Cristian Rusu vrea să relanseze Rus Savitar, pe care l-a răscumpărat: Ajungem la break-even şi apoi reluăm creşterea

Autor: Mădălina Dediu Panaete 26.04.2024

Cristian Rusu, antreprenorul care a răscumpărat grupul Casa Rusu-Rus Savitar de la fondul de investiţii Greenbridge căruia i-l vân­duse în 2019, spune că de la finalul lunii octombrie anul trecut, de când a reintrat în acţionariat, a luat o serie de măsuri prin care treptat să readucă businessul pe o pantă ascendentă.

Rus Savitar, divizia de producţie a grupului, intrase în concordat preventiv la jumătatea anului trecut şi a fost timp de doi ani, în 2022 şi 2023, pe pierderi. În ceea ce priveşte retailul, brandul Casa Rusu mai are şase magazine şi a închis 12. „Am început să închidem maga­zinele care erau foarte neprofitabile pentru că, sincer, puţine magazine mai erau profitabile, dar erau unele care generau pierderi mari. Încercăm o restructurare a businessului până în zona de break-even, după care intenţia mea este să îl cresc înapoi. Dar trebuie să o duc în zona în care compania este stabilă financiar, nu doar din punctul de vedere al datoriilor pe care deja le-am achitat, ci trebuie să ajungem şi la o sănătate financiară care să ne permită să începem să creştem din nou“, a punctat managerul.

În plus, grupul mai are în prezent 200 de angajaţi, faţă de circa 1.000 cât aveau ambele companii în 2021 şi în anii de creştere.