ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Dan Popovici, OTP Asset Management: Piaţa fondurilor arată bine şi în trei sau patru ani putem vorbi de 1,5 milioane de investitori, iar activele vor fi mult mai sus

30.04.2024, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

Recenta evoluţie a numărului de participanţi susţinută inclusiv de creşterile înregistrate de indicii bursieri în 2023 şi T1/2024.

Ajunsă la finele lunii trecute la circa 650.000 de participanţi, industria fondurilor de investiţii din România poate atinge în următorii ani pragul de 1,5 milioane de investitori, spune Dan Popovici, CEO al OTP Asset Management, evoluţia putând veni pe fondul trendului ascendent adoptat încă de anul trecut, când activele celor mai mari zece administratori locali de fonduri mutuale au crescut cu 17%, la peste 20 de miliarde de lei.

„Piaţa fondurilor arată bine, cred că au ajutat evoluţiile bune ale fondurilor de obligaţiuni şi acţiuni din punctul de vedere al randamentelor. În aceste condiţii, vedem o creştere atât la nivelul activelor sub administrare, cât şi pe numărul de investitori“, explică Dan Popovici.

Reprezentantul administratorului de investiţii, cu active în gestiune de circa 590 de milioane de lei la finele lui martie, a fost prezent la prima ediţie de săptămâna aceasta a ZF Deschiderea de Astăzi. Emisiunea este transmisă zilnic, de la 09:30, pe zf.ro şi paginile de YouTube şi Facebook ale Ziarului Financiar. Podcastul poate fi ascultat pe platforma Spotify.

„Vedem un trend pozitiv în momentul de faţă. Rapiditatea cu care vor creşte activele este o altă discuţie, dar dacă ne uităm la ce se întâmplă în regiunea noastră şi la nivelul Europei sau pe plan internaţional, cred că industria fondurilor de investiţii din România are un mare potenţial şi poate că, în trei sau patru ani, vom vorbi de 1,5 milioane de investitori şi activele vor fi mult mai sus.“

În 2023, indicele BET – reprezentativ pentru piaţa locală de capital – s-a apreciat cu 31,8%, marcând astfel una dintre cele mai bune performanţe din ultimii ani. În T1/2024, benchmark-ul a crescut cu 10,8%, conform BVB.

„Trebuie să spunem că performanţele din 2023 şi din prima parte a lui 2024 au fost bune şi asta a tras o serie de investitori. Cred că trendul se va continua cel puţin atât timp cât volatilitatea de pe pieţele de acţiuni nu va fi foarte ridicată“, adaugă Dan Popovici.


BVB Arena este programul Bursei de Valori București creat pentru a descoperi și promova companiile antreprenoriale românești de succes. Proiectul dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 și în cele 6 ediții a strâns peste 1.200 de companii nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.

Companiile finaliste din Program au oportunitatea de a interacționa cu alte companii românești de succes și de a beneficia de programul de mentorat care le oferă informații utile despre elaborarea strategiei de business și accesul la capitalul necesar pentru a-și duce compania la nivelul următor. În final, ele vor face parte din BVB Arena și vor primi recunoașterea pe care o merită.

Înscrie-ți compania pe www.bvbarena.ro sau recomandă-ne o afacere locală în care ai încredere. BVB Arena. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent