♦ Cifra de afaceri s-a ridicat la 7,5 mil. euro în 2023, de la 5 mil. euro în 2022 ♦ Ţinta pentru 2024 este de 12-13 mil. euro ♦ Brânzeturile reprezintă sub 10% din afacerile Artesana.
Producătorul de lactate Artesana vrea să obţină peste 6 milioane de euro prin Programul de Tranziţie Justă pentru a transforma vechea fabrică din Tecuci, judeţul Galaţi, într-o fabrică nouă de brânzeturi, a explicat Daniel Donici, cofondator Artesana, în emisiunea ZF Investiţi în România!, realizată în parteneriat cu CEC Bank.
„Pregătim un proiect nou pentru fabrica de brânzeturi, ne-am dat seama că ne trebuie echipamente mai mari, mai performante, pentru a face noi tipuri de brânzeturi pe lângă cele pe care le avem deja în gamă. Ne uităm la fonduri europene. Este acest program Tranziţie Justă care e pentru zona noastră şi pentru alte zone defavorizate“.
Mecanismul de Tranziţie Justă este dedicat sprijinirii zonelor în care se închid sau se transformă capacităţi economice din cauza tranziţiei către o economie mai verde.
Acest mecanism are şi un program prin care IMM-urile din Galaţi, Gorj, Hunedoara, Dolj, Prahova şi Mureş pot accesa fonduri în valoare totală de 775 de milioane de euro. Apelul a fost deschis în decembrie 2023 şi a fost prelungit de mai multe ori, termenul limită fiind acum pe 20 mai.
„Sunt puţin cam ciudate criteriile acolo, odată că numărul de angajaţi ţine cont de valoarea proiectului, cu cât e mai mare, cu atât trebuie să angajezi mai mult. La fiecare 175.000 de euro trebuie să ai un angajat. Noi am ajuns deja la peste 6 milioane de euro doar pe echipamente“.
În cazul Artesana, 6 milioane de euro înseamnă peste 30 de angajaţi, iar antreprenorii nu înţeleg exact cum vor reuşi să ofere locuri noi de muncă chiar oamenilor disponibilizaţi în cadrul tranziţiei.
„E foarte bine că sunt programe care ajută oamenii să se reintegreze pe piaţa muncii. (...) Problema este că nu se ţine cont de acest aspect, noi suntem la 80 km de Galaţi, unde e combinatul siderurgic. Unde să găsim noi măcar 10 angajaţi care au fost la combinat şi care să locuiască în zona noastră sau să fie dispuşi să se mute? Unde găseşti oameni care au lucrat toată viaţa în metal să vină să lucreze în brânză?“.
În cazul în care acest proiect nu se va încadra pe Programul Tranziţie Justă, Artesana se uită şi spre alte programe sau metode de a scala producţia de brânzeturi.
„Ne uităm şi la alte programe sau facem pe parcurs investiţia, mai puţine echipamente. Noi încă avem în fabrică echipamentele vechi de acum 12 ani, dar care nu fac faţă la ce nevoi avem noi. Avem nevoie de altfel de echipamente“.
Compania înfiinţată de Daniel şi Alina Donici a pornit la drum cu o fabrică în Tecuci, judeţul Galaţi, iar în 2023 a inaugurat a doua fabrică, chiar lângă prima, după investiţii totale de 6 milioane de euro. Întreaga producţie din fabrica veche a fost mutată în fabrica nouă, ocupând iniţial 20-25% din capacitate. Acum, noua fabrică este la 35%.
Fabrica veche a fost păstrată pentru producţia de brânzeturi, o activitate pe care Artesana o derulează de mai mulţi ani, însă a făcut-o în mod limitat până acum.
„Am făcut o mică investiţe în fabrica veche de brânzeturi, am scos linia de ambalare de acidofile, am făcut ceva recompartimentări, am schimbat podeaua, am închis 3 săptămâni pentru a face investiţia să pregătim cumva terenul să facem mai mult şi mai bine“.
Brânzeturile reprezintă astăzi sub 10% din vânzările Artesana, iar produsele sunt listate atât în retailul modern, cât şi pe canale online. Totuşi, produsele au ajuns listate la „specialităţi“, un raft unde nu ajung aşa de mulţi consumatori.
„Pentru că nu sunt produse de tip telemea sau caşcaval sau brânză clasică românească, ajung puse la specialităţi. Noi ne-am dorit să facem altfel de produse, dar nu toată lumea e curioasă să vadă raftul de specialităţi“.
Producătorul de lactate Artesana a încheiat anul 2023 cu afaceri de aproape 7,5 mil. euro, de la 5 mil. euro în 2022, iar ţinta pentru 2024 este de 12-13 mil. euro.
„Acum avem ceva dureri de creştere pentru că am crescut de la 5 la 7,5 mil. euro şi în 2024 ţintim 12-13 mil. euro. De aceea avem nevoie de o echipă de middle managemetn care să preia partea asta operaţională, aici avem aşa o suferinţă. (...) Vrem să investim şi într-un ERP mai performant şi ne uităm la canale noi de vânzări“.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE