Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Marile companii listate la BVB alimentează în vară conturile investitorilor cu dividende de aproape 14 miliarde de lei. Ce înseamnă pentru preţurile acţiunilor şi pentru economia României

Bursă. Marile companii listate la BVB alimentează în...

Autor: Liviu Popescu

16.04.2024, 07:00 3501

♦ Data plăţii propusă de Hidroelectrica pentru distribuirea de dividende este 28 iunie, cu două zile după Banca Transilvania

♦ Dividendele alocate de Petrom şi Romgaz sunt aşteptate pe 5 iunie, respectiv 26 iulie.

Marii emitenţi pre­zenţi la Bursa de Valori Bucureşti, adică cei ale căror acţiuni intră în structura indicelui de referinţă BET, precum Hidroelectrica (H2O), OMV Petrom (SNP), Banca Transilvania (TLV), se pregătesc ca în iunie şi iulie 2024 să-şi remunereze acţionarii cu dividende din profiturile pe 2023.

Aceste distribuţii de numerar ar putea avea un impact pozitiv asupra preţurilor acţiunilor, care în prezent se află la maxime istorice, într-un mod similar cu reacţia observată la propu­nerile de dividende. Odată ce conturile investitorilor vor fi alimentate cu mili­arde de lei, o parte semnificativă din acest flux financiar se va întoarce în acţiuni. „De regulă, în momentele distri­bui­rilor de dividende vedem o reinvestire a sumelor încasate în companiile plătitoare, strategia cea mai comună în această piaţă fiind buy & hold. Nu cred că o să avem o abatere de la acest obicei nici în acest an. Singura diferenţă va fi dividendul distribuit de Hidroelectrica, unde aproximatv 1,2 mld. de lei se vor întoarce către piaţă şi e posibil să vedem o distribuire în toată piaţa din acea sumă“, spune Radu Cojoc, broker al Goldring.

Potrivit calculelor realizate de ZF, companiile din structura indicelui bursier BET care au anunţat până acum propunerile de dividende vor să distribuie cumulat acţionarilor divi­dende de 13,7 mld.  lei (2,7 mld. euro), din care 6,3 mld. lei va fi doar reparti­zarea din partea Hidroelectrica. Din total, statul va încasa circa 55%, res­pec­tiv 7,56 mld. lei. Statul român este şi anul acesta cel mai mare câşti­gător al dividendelor în contextul în care deţine 80% din Hidroelectrica, aşadar este îndreptăţit la dividende de 5 mld. lei. Statul va încasa dividende şi de la Romgaz, Nuclearelectrica, Electrica, Transelectrica, Transgaz, Conpet.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO