Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Compania de distribuţie şi logistică Aquila a finalizat achiziţia Parmafood, a doua tranzacţie din 2024

Bursă. Compania de distribuţie şi logistică Aquila a...

Autor: Eduard Ivanovici

26.04.2024, 16:51 2002

Compania antreprenorială Aquila Part Prod (AQ), specializată în distribuţie şi logistică pentru piaţa bunurilor de larg consum din România şi Republica Moldova, a finalizat tranzacţia pentru achiziţionarea a 100% din părţile sociale ale companiilor Parmafood Group Distribution SRL şi Parmafood Trading SRL, în urma îndeplinirii tuturor condiţiilor suspensive prevăzute în contract, conform unui comunicat.

Parmafood Group Distribution SRL şi Parmafood Trading SRL au înregistrat în 2023 o cifră de afaceri cumulată de 277,5 milioane de lei (+13% faţă de anul 2022) şi un profit net cumulat de 16,6 milioane de lei. Achiziţia a fost anunţată în prima lună a anului, preţul ajungând la maximum 16,5 milioane de euro.

„Finalizăm a doua tranzacţie din acest an. Achiziţionarea celor două companii Parmafood marchează încă un moment important în evoluţia anunţată a Aquila şi reprezintă un pas concret în strategia noastră de creştere, cu impact direct în piaţa de HoReCa. Vom continua procesul de dezvoltare a afacerii împreună cu o echipă care se bucură de notorietate şi încredere din partea partenerilor de afaceri şi care s-a dezvoltat respectând standardele cu care suntem obişnuiţi la Aquila. Am dedicat ultimii 30 de ani unei creşteri dinamice, iar astăzi începem o nouă etapă, care înseamnă consolidarea poziţiei noastre în piaţa distribuţiei, în linie cu viziunea de a avea un produs distribuit de Aquila în fiecare casă”, spune Cătălin Vasile, CEO-ul Aquila.

Aquila a încheiat anul 2023 cu venituri de 2,5 miliarde de lei (plus 14% faţă de anul 2022) şi un profit net de 97 milioane de lei, cel mai mare de la înfiinţarea companiei. Rezultatele au fost susţinute în principal de segmentul de distribuţie, care reprezintă aproximativ 94% din cifra de afaceri a companiei.  

Acţiunile AQ sunt pe plus cu 29,4% anul acesta, la o capitalizare de 1,42 miliarde de lei şi un indice BET în creştere cu 10,5%. Din acţionariat fac parte Cătălin Vasile (cu 33,3% din capital) şi Alin Dociu (25%).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO