Multinaţionale cu afaceri de zeci de miliarde de euro şi zeci de mii de angajaţi în toată lumea, printre care Delhaize, proprietarul Mega Image, sau Kingfisher, proprietarul BricoDepot, anunţă în ultima perioadă investiţii în România în centre tehnologice şi de servicii unde vor angaja sute de oameni.
Este un trend bun, este o şansă pentru joburi bine plătite pentru oameni pregătiţi în diverse tehnologii software sau experţi în diverse procese de business.
Ponderea în PIB a valorii adăugate din sectorul „Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport”, unde intră aceste activităţi, un sector diferit de fapt de cel de IT, a ajuns la 8,2% din PIB în 2023, în condiţiile în care sectorul „Informaţii şi comunicaţii”, aşa-numitul IT clasic, este la 7,1%.
Aceasta înseamnă o valoare adăugată provenită din acest sector de „centre de servicii’ de 26 miliarde de euro. Împreună cu IT & Comunicaţii care sunt pe la 24 miliarde de euro valoare adăugată, iată că IT-ul şi centrele de servicii, adică băieţii şi fetele pe care îi vedeţi cu căştile pe urechi în metrou spre Pipera sau cei care pun pe jar piaţa imobiliară din Cluj, înseamnă valoare adăugată de circa 50 miliarde de euro pe an, adică 15% din PIB-ul României.
Dacă se întreabă cineva cum creşte economia românească în condiţiile în care de doi ani industria este în scădere cu 4-5% pe an şi ajuns astfel în 2023 la cea mai scăzută pondere din PIB de după Revoluţie, adică la 19%, atunci o parte din răspuns se regăseşte în această nouă economie.
Cele două sectoare, IT-ul şi centrele de servicii, nu angajează milioane de oameni, ca industria, însă au valoare adăugată dublă sau chiar triplă faţă de industria auto de exemplu, unde volumul mare al importurilor necesare pentru producţie micşorează valoarea adăugată la doar 20%.
Deci la fiecare euro producţie suplimentară IT-ul şi centrele se servicii „lasă” local 0,5-0,6 euro, adică 60% valoare adăugată, faţă de 0,2 euro lăsat în economie de fiecare euro suplimentar în producţia auto sau de componente auto.
Toate bune. Însă slăbiciunea modelului vine aici din altă parte, şi anume din dependenţă. Aceste centre de servicii, oricâte competenţe de software şi de procesare de date ar presupune, sunt complet dependente de head-quarter, de companiile mamă care îşi trimit aici operaţiunile.
Angajaţii ştiu să facă în aceste „fabrici” de procesare de date doar o bucată dintr-o bucată dintr-un proces de business gândit complet în altă parte. Oamenii sunt antrenaţi să ia informaţiile dintr-un ecran, să le proceseze într-un fel sau altul - să le multiplice, să le verifice, să le evalueze – şi să le pună în alt ecran.
Mintea lor este aruncată în alte jurisdicţii, în alte economii, în relaţii de business care nu au nicio legătură cu România. Pentru început, poate că este bine. Dar abia când firmele româneşti vor fi ele în stare să se automatizeze şi să trimită astfel de cerinţe, de procese de business, să se realizeze la companii suport şi vor avea şi oamenii care să gândească cap-coadă modele de business şi cum se pot segmenta şi automatiza, abia atunci vom fi şi noi o economie care creşte cu valoare adăugată reală.
Abia când marii noştri retaileri, firme de comerţ sau de telecom vor segmenta activităţile şi vor găsi că este mai ieftin să le externalizeze spre alte firme specializate din grup sau către firme externe, în România sau pe alte pieţe, vom şti că suntem pe drumul cel bun din punctul de vedere al performanţei de business.
De la comerţ, marile firme antreprenoriale locale îşi pot pune problema să treacă la producţie, dar pentru aceasta au nevoie de eficienţă. Şi expansiunea geografică se bazează tot pe eficienţă.
Trecerea la nivelul următor în business va presupune ca România să nu fie doar un receptor pentru investiţii în huburi tehnologice, în centre de procesare de date, ci la rândul lor firmele locale să intre pe acest teren de joc. Altfel vom avea mereu un statut de dependenţă. Doar independenţa aduce profit real.
