ZF 24

Băncile au termen până pe 2 mai să solicite Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri alocarea de plafoane pentru finantări prin programul IMM Plus. Plafonul total este de 7,99 miliarde lei

Băncile au termen până pe 2 mai să solicite Fondului...

Autor: Roxana Rosu

22.04.2024, 16:58 125

Băncile pot începe să solicite Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri alocarea de plafoane pentru finantări prin programul IMM Plus, după ce Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de 2,5 miliarde euro, în contextul provocărilor generate de conflictul dintre Rusia şi Ucraina.

Programul IMM PLUS va rămâne deschis până la 30 iunie 2024, iar solicitările de garantare se pot acorda, in functie de codul CAEN pe care se solicita finanţarea,  pe una dintre componentele programului, respectiv IMM ROMÂNIA PLUS, AGRO PLUS, IMM PROD PLUS şi CONSTRUCT PLUS, administrate de către FNGCIMM, în conformitate cu legislaţia aplicabilă.

Cererile de înscriere ale finanţatorilor se vor transmite FNGCIMM până la data de 2 mai, cu solicitarea de alocare de plafoane de garantare în funcţie de nivelul estimat al finanţărilor ce vor fi acordate în anul 2024 în cadrul fiecărei componente a programului.

Plafonul total distribuit de Fondul de Garantare  se ridică la 7,99 miliarde lei : pentru IMM ROMANIA PLUS va fi alocat un plafon de  5,89 miliarde lei, pentru componenta AGRO PLUS plafonul disponibil va fi de 100 milioane lei, pentru IMM PROD PLUS sunt disponibili 1 miliard lei, iar pentru CONSTRUCT PLUS plafonul alocat va fi de 1 miliard lei, din care 900 milioane lei pentru subcomponenta de susţinere a proiectelor de investiţii pentru IMM-urile şi întreprinderile mici cu capitalizare de piaţă medie din sectorul construcţii, iar 100 milioane lei pentru subcomponenta de susţinere a proiectelor de investiţii de scară mică pentru unităţile administrative – teritoriale, care presupun finanţarea unor activităţi din domeniul construcţiilor.

Plafoanele alocate  se vor putea utiliza prin transmiterea de solicitari de garantare până la data de 21 iunie, după care aplicaţia programului IMM PLUS va fi închisă şi nu vor mai fi primite noi solicitări.


►7,99 mld. lei este plafonul total distribuit de Fondul de Garantare din care:

► Un plafon de  5,89 mld. lei va fi alocat pentru IMM ROMANIA PLUS

► Un plafon de 1 mld. lei va fi alocat pentru IMM PROD PLUS

► Un plafon de 1 mld. lei va fi alocat pentru CONSTRUCT PLUS

► Un plafon de 100 mil. lei va fi alocat pentru componenta AGRO PLUS.

Sursa: FNGCIMM

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO